Rotaract Iaşi 2000 Rotaract  
 
 
 
 
 
 
   
   
 

Actiuni



Rotaract Iasi 2000

Clubul Rotaract Iaşi 2000, este format, în primul rând, din prieteni. Mai mult, suntem un grup de prieteni care ştim să ne distrăm împreună şi din acest motiv toate activităţile noastre sunt făcute cu plăcere, cu bucurie în suflet şi cu dăruire. Pe scurt, suntem un grup de voluntari, implicaţi în viaţa socială a Iaşului, care ajutăm acolo unde este nevoie de noi şi ne simţim bine făcând asta.

Clubul a fost chartat anul 2002, fiind sponsorizat de Clubul Rotary Iaşi 2000.
Întâlnirile se desfăşoară săptămânal în fiecare miercuri de la ora 20.00 în incinta Hotelului Moldova, Sala Frescă. Board-ul Clubului se întâlneşte în fiecare marţi, la ora 20.00, la aceeaşi locaţie.

Despre Rotaract

Rotaract Logo

Rotaract este un program internaţional al Rotary dedicat tinerilor care doresc să se implice activ în viaţa comunităţii din care fac parte. A fost înfiinţat în 1968 de către Rotary International, o asociaţie de cluburi ale căror membri sunt lideri profesionişti ai domeniului în care activează, ghidaţi în activităţile lor de mottoul “A servi mai presus de sine”. Rotaract înseamnă Rotary în acţiune.

Există mai mult de 7600 de cluburi Rotaract în lume cu aproximativ 176 000 de membri în peste 158 de ţări, fiind astfel unul din cele mai mari ONGuri din lume. Fiecare Club Rotaract este sprijinit şi îndrumat în activitatea sa de către un Club Rotary.

Pot deveni rotaractieni  tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, care doresc să servească nevoilor fizice şi sociale ale comunităţilor de care aparţin, să îşi lărgească legaturile de prietenie şi contactele profesionale la nivel local, regional şi internaţional, pentru că  Rotaract înseamnă dezvoltarea competenţelor de lider.